S5 Zoka Transports - шаблон joomla Форекс
Acasă

Monument comemorativ dedicat Eroilor Primului și al Doilea Război Mondial - Stele funerare

Sat Valea Popii, com. Mihăești , Argeș

IDENTIFICARE

  

Denumire oficială:

Monument comemorativ dedicat Eroilor Primului și al Doilea Război Mondial - Stele funerare

LOCALIZARE ADMINISTRATIVĂ

 

Stat:

România

Județ:

Argeș

Localitate:

Sat Valea Popii, com. Mihăești

Localizare exactă (str., nr. etc.):

În Cimitirul sătesc al bisericii Sf. Împărați

TIP DE PROPRIETATE

 

Stat:

România

Proprietate publică a statului:

Primăria com. Mihăești

DATARE

 

Epocă:

Prima jumătate a sec. XX

ISTORIC. PERSOANE ȘI EVENIMENTE ASOCIATE ISTORIEI MONUMENTULUI

 

DOCUMENTARE

 

Descriere obiectiv individual:

Două monumente funerare reprezentând comemorarea a trei eroi căzuți în Primul și în cel de-al Doilea Război Mondial. În ambele cazuri este vorba despre membrii aceleași familii, tată și fiu. Primul monument este reprezentat de o stelă cu bază rectangulară formată din două trepte, cu un segment frontal extins, prezentând în partea inferioară un motiv militar stilizat (sabie și baionetă încrucișate, reunite de o panglică, cu o cască deasupra) și dispuse într-un format simetric, în cea mediană numele, pozele și dedicația, iar în cea superioară o cruce în stil angular modernist. În părțile laterale ale bazei segmentului superior se află două obuze stilizate.

Latura frontală conține dedicațiile: "Ridicat în amintirea eroilor. Soldat Coman Ion mort în Răsboiul 1916-1919. Sublocot. Coman I. Valeriu mort în luptele dela Plosca Ucraina 1941. Coman I. C-tin. Soldat 10 V-tori", alături de: "În lupta vitejească, convinși de datorie va-ți apărat credința și țara și moșie. Loviți mortal în piepturi de gloanțe de plumb va-ți mutat cu trupul sus la Domnul Sfânt. Pe cruce astăzi chipuri privim ca talismane și-n veci a voastre nume, râmân nemuritoare. Ridicat de soție și mamă și familia".

Cel de-al doilea monument este o stelă de dimensiuni mai mici, cu caracteristici similare, excepție făcând crucea din segmentul superior, de factură tradițională și prezentând un buchet de flori, și poziționarea obuzelor în partea inferioară a stelei. Motivul militar al sabiei și baionetei încrucișate sub o cască este poziționat în segmentul inferior. Dedicația specifică: "Aci odihnește Ghoerghe B. Ctin. Soldat Cont. 1933, Reg. 4 Roșiori. Mort la 9 martie 1945 în luptele din Slovacia comuna Brcno. Și tatăl lui Bucur erou 1916. Ridicat de soția și mama lor Maria. Cu fii săi Gheorghe și Aurel, Ilie și Ion".

INVENTARIERE

 

Instituția în cadrul căreia s-a redactat fișa:

Institutul Național al Patrimoniului

Autorul fișei și calitatea acestuia:

 

Nume:

Speteanu-Vasiliu

Prenume:

Adriana

Calitatea acestuia:

Colaborator