Descriere obiectiv individual:
Monumentul din piatră, este alcătuit dintr-un soclu compus din cinci volume descrescătoare , la bază fiind așezat pe trei trepte. La trecerea între soclul propriu zis și trepte există pe lături două obuze probabil tot din piatră.
Din păcate, inscripția principală nu se mai poate citi. Sub inscripție se află încastrat un basorelief din care nu s-a mai păstrat decât jumătate.
Sub basorelief există o placă de marmură cu numele soldaților căzuți. S-au păstrat două plăci cu numele eroilor pe părțile laterale ale monumentului. Pe partea inferioară a soclului figurează inscripția:
S- A CONSTRUIT ACEST MONUMENT PRIN CONTRIBUȚIA LOCUITORILOR COM MĂCĂI SUB CONDUCEREA UNUI COMITET ÎN ANUL 1938
În vârful soclului se afla probabil o cruce sau un vultur care astăzi nu se mai păstrează . Pe părțile superioare ale monumentului se disting numele a câtorva bătălii: OITUZ sau MĂRĂȘTI.