Descriere obiectiv individual:
În curtea bisericii din localitatea Enculești este amplasat un monument din piatră, așezat pe un soclu cu două trepte în retragere, din beton. Treptele de formă dreptunghiulară sunt egale. Monumentul este împrejmuit cu patru popi și un gard de fier. Peste cele două trepte de beton se ridică o placă de piatră văruită și evazată spre bază. În zona superioară a plăcii de piatră, pe față, este incizată o cruce neagră. Sub crucea neagră sunt fixate plăci de piatră pe care apare următorul text:
ÎN AMINTIREA EROILOR
DIN
ENCULEȘTI
1941 – 1945
Apoi eroii căzuți în al Doilea Război Mondial.
Urmează în continuare textul:
1916 – 1919
și sunt amintiți eroii căzuți în Primul Război Mondial.
Peste placa de piatră este așezată o cruce înscrisă INRI, pe care se află poza unui erou.